in limbo

mi-e frica sa nu fi murit. am zile in care nu ies din casa. ma uit la stiri si vad numai accidente si morti. de mic eram obsedat de moarte. plingeam pentru ca mi-era frica sa mor. apoi, cand am mai crescut un pic plingeam pentru ca nu voiam sa moara mama sau tata.
peste multi ani am gasit tratamentul: am inceput sa zimbesc. asta prinde. zimbetul meu cred ca este cea mai puternica amintire pe care cineva o are despre mine. poate ar trebui sa inventez un cuvint despre starea mea. is optimist si dezabuzat in acelasi timp.
nobody calls. nu stiu de ce, poate le e frica de starea mea. poate le induc stari aiurea. uneori mai primesc cate un mesaj. nu, nu vreau sa ies.
incerc sa ma concentrez asupra ce vreau sa fac, dar sunt gol. probabil ca da, am murit. nu mai imi imaginez nimic. sau nu, nu e asa. imi imaginez, dar nu imi iese nimic. incerc sa scriu si nu pot. incerc sa lucrez si nu am stare. stau, si nici macar nu imi vine sa stau. sunt intre viatza si moarte, am nevoie de o mana de ajutor. m-am saturat sa tot astept